AVA: Asociația Vâlceană a Elevilor respinge ferm acuzațiile de partizanat politic aduse de către Gazeta Vâlcea!

AVA: Asociația Vâlceană a Elevilor respinge ferm acuzațiile de partizanat politic aduse de către Gazeta Vâlcea!

Asociația Vâlceană a Elevilor dezaprobă articolul înșelător publicat recent în mediul online și subliniază caracterul apolitic al mișcării civice de promovare a drepturilor elevilor.

În data de 4 mai 2019 a fost publicat un articol pe publicația online “Gazeta Vâlceană” în care Asociația Vâlceană a Elevilor a fost acuzată partizanat politic.

Nici autorul, nici redacția nu ne-au contactat pe nicio cale înainte de publicare pentru a verifica în vreun fel informațiile transmise. Astfel, prin prezentul comunicat dorim să corectăm informațiile false publicate.

1. Asociația Vâlceană a Elevilor – AVE este o asociație independentă și apolitică ce luptă pentru respectarea drepturilor și apărarea intereselor legitime ale elevilor vâlceni. Niciun membru AVE nu face parte dintr-o organizație politică, fiecare dintre aceștia, la momentul aderării, semnând o declarație de neapartenență politică.
2. AVE este compusă exclusiv din elevi, iar din Consiliul de Administrație al asociației fac parte doar elevi majori.
3. Activitatea AVE nu a fost niciodată influențată de niciun partid politic. Am fost acuzați pe rând că facem parte din PNL, apoi că facem parte din USR. Ambele acuzații sunt false și nu au temei.

4. Activitatea AVE este publică și poate fi consultată în presă dar și pe paginile noastre de social media.
5. Domnul Vlad Ciobanu nu este membru al Asociației Vâlcene a Elevilor – AVE. Dumnealui a părăsit organizația imediat după ce aceasta a fost înființată și a căpătat personalitate juridica proprie, el nefiind compatibil cu statutul asociației.

6. Evenimentul de promovare a educației civice din data de 16 aprilie organizat de Funky Citizens, Declic, Miscam Valcea și AVE, tema fiind implicarea fiecărui cetățean în dezvoltarea comunității locale, a avut un caracter pur civic, și nu a fost luata nicio poziție pro sau contra niciunui partid politic. Dimpotrivă, orice intervenție de preferințe politice din partea participanților a fost ferm descurajată, urmându-se doar promovarea implicării civice. Evenimentul a avut intrarea libera și a putut participa oricine a dorit.

7. Intenția prezenței elevilor în ședința consiliului local nu a fost să reamintească “cu obrăznicie” de situația burselor, ci să sublinieze absența fondurilor suficiente pentru burse din bugetul local, în defavoarea elevilor, fiind o intervenție civica aprobată de către Consiliul Local și perfect legală. Persistența implicării AVE a fost generată de lipsa unui răspuns ferm asupra motivelor de a nu finanța bursele școlare.

8. După 2 ani în care nicio asociație, niciun partid și nicio instituție din Vâlcea nu a găsit o problemă cu faptul că dreptul elevilor la burse sociale, de studiu, de merit și de performanță a fost încălcat – asociația de elevi a reușit să aducă această problemă în atenția publică și iată că a reușit o primă victorie – a obținut includerea în bugetul Rm.Valcea a 200.000 RON pentru burse școlare. În calitate de elevi avem nevoie de mai mult, însă după 2 ani în care bursele au lipsit cu desăvârșire, este o gura de aer proaspăt de care elevii vâlceni aveau nevoie. Niciun partid politic nu a făcut nimic pentru elevii care aveau nevoie de burse sociale. Sperăm că, acum că bursele sunt pe agenda publică, autoritățile vor începe să considere drepturile elevilor o prioritate.

Apreciem larga atenție pe care o primesc în sfârșit elevii vâlceni și invităm “Gazeta Vâlceană” ca pe viitor să verifice toate informațiile primite și să contacteze asociația pentru orice neclarități, înainte de a le publica.

BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI VÂLCENE A ELEVILOR

AVE este unica asociație independentă de elevi din Vâlcea. Formată din elevi pentru elevi, AVE asigura protejarea drepturilor acestora, oferindu-le suport în susținerea punctului de vedere când vine vorba despre rezolvarea problemelor privind sistemul de învățământ românesc. Cu ajutorul presei juridice, al implicării membrilor săi și prin colaborarea cu celelalte asociații din România, AVE reușește încetul cu încetul sa obțină rezultate favorabile elevilor în departamentele sale: Igiena, Burse, Transport. Pe data de 7 mai AVE derulează proiectul “Future Makers” ce promovează antreprenoriatul.

Pentru mai multe detalii:
Badea Sebastian, președinte AVE – 0773 752 662

Leave a Reply

Your email address will not be published.