Asociația Vâlceană a Elevilor acționează în instanță Primăria Horezu pentru încălcarea Legii Educației și neacordarea burselor școlare prevăzute în art. 82 al Legii 1/2011 ca obligație a autorităților locale.
Timp de trei ani, respectiv 2017-2018, 2018-2019 și 2019-2020, elevii din Horezu au dus lipsa oricărui tip de bursă, fie ea socială, de merit, de performanță sau de studiu.
Demersurile AVE privind remedierea acestei situații au început încă din toamna anului 2019, respectiv la începutul noului an școlar, atunci când Primăria Horezu a fost petiționată de către asociație cu scopul de a determina Consiliul Local să adopte o hotărâre privind alocarea unei sume din bugetul local pentru acordarea de burse elevilor și totodată stabilirea cuantumului burselor dar și a numărului de bursieri. Pe motiv că în bugetul local pe anul 2019 nu se mai pot efectua alte modificări, emiterea hotărârii de Consiliu Local a fost amânată pe anul 2020. Astfel, elevii au fost lăsați iarăși doar cu vorbe goale și nimic concret. Drept consecință, ei au ratat șansa la bursa de pe primul semestru al anului școlar curent.
Un nou an a început și odată cu el și speranța că în decursul acestui semestru școlar se va rezolva problema burselor. Rămași cu promisiunea din anul precedent, am verificat bugetul estimat pentru prevederile din anii 2020-2022. Dezamăgiți, am constatat vestea proastă, dar oarecum nu foarte neașteptată: la categoria învățământ preuniversitar de stat nu se observă nicio modificare față de anii trecuți. Ce concluzie putem trage din acest lucru? Doar că elevii din Horezu vor rămâne încă trei ani fără a primi vreo recompensă a muncii lor sau vreun ajutor care să îi încurajeze în acest sens.
Încercând din nou căile amiabile, se pare că nu s-a ajuns la niciun rezultat convenabil sau legal. Întrucât situația pare iremediabilă, AVE a decis chemarea în judecată a Primăriei orașului Horezu. Sperăm ca astfel vom rezolva problema elevilor neîndreptățiți ce merită, la fel ca orice alt elev și ca orice alt cetățean, să îi fie respectate drepturile.
Importanța acordării burselor școlare este dată de rolul lor, și anume sprijinirea și recompensarea progresului școlar, în cazul burselor de merit și performanță, precum și constituirea unei forme de protecție socială și sprijin material pentru elevii aflați în risc de abandon școlar, în cazul burselor de studiu și ajutor social.
Trist este faptul ca autoritățile fie nu își dau seama de acest lucru, fie dacă se întamplă, decid să îl ignore în totalitate. Aleg să nu le pese atât de elevii aflați în situații nefavorabile, cât și de elevii merituoși, care învață din greu și ar aprecia răsplata care, de fapt, li se cuvine.
Sperăm ca rezultatul acestui demers va fi, în cele din urmă, unul pozitiv. Dorim reintrarea în legalitate a Primăriei din Horezu. Dorim respectarea drepturilor elevilor.
BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI VÂLCENE A ELEVILOR
AVE este unica asociație independentă de elevi din Vâlcea. Formată din elevi pentru elevi, AVE asigură protejarea drepturilor acestora, oferindu-le sprijin în rezolvarea problemelor privind sistemul de învățământ românesc. Cu ajutorul presei juridice, al implicării membrilor săi și prin colaborarea cu celelalte asociații din România, AVE reușește treptat sa obțină rezultate favorabile elevilor în ariile sale de acoperire: Igienă în Școli, Burse Școlare, Transportul Elevilor și Regulamentele Școlare.