Anchetă de proxenetism la Craiova: un bărbat ar fi promovat online servicii sexuale pe banii unei firme. Un bărbat de 31 de ani, din municipiul Craiova, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 3 Poliție Craiova, fiind cercetat pentru proxenetism și delapidare.
Potrivit oamenilor legii, în dimineața zilei de 25 mai, au fost puse în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară în Craiova,
într-un dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.
Din anchetă a reieșit că, în perioada august 2025 – mai 2026, suspectul ar fi determinat o tânără de 24 de ani, din județul
Ialomița, să practice prostituția. Pentru desfășurarea activității, acesta ar fi închiriat mai multe imobile din Craiova, facilitând
astfel practicarea prostituției pentru obținerea unor beneficii financiare.
Anchetă de proxenetism la Craiova: un bărbat ar fi promovat online servicii sexuale pe banii unei firme
De asemenea, anchetatorii susțin că bărbatul, având împuternicire pe contul bancar al unei societăți comerciale, ar fi folosit
bani ai firmei în interes personal. Sumele ar fi fost utilizate pentru promovarea online a serviciilor sexuale oferite de tânără,
inclusiv prin intermediul unui site matrimonial.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat bani, dispozitive electronice, acte de identitate și alte mijloace de probă relevante
pentru anchetă.
Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz, bărbatul a fost reținut și introdus în Centrul de Reținere
și Arestare Preventivă al IPJ Dolj.
Astăzi, acesta urmează să fie prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea
dispunerii unei măsuri preventive.
La activități au participat și polițiști criminaliști, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.












