Ministerul Finanțelor Publice face încă un pas important spre informatizare prin Ordinul de plată multiplu electronic (OPME), care poate fi utilizat de către instituțiile publice înregistrate în Registrul entitaților publice și de către operatorii economici și alte entități decât instituții publice pentru efectuarea de plăți din conturile deschise la unitățile Trezoreriei Statului prin care își desfășoară activitatea proprie.
Scopul utilizării ordinului de plată multiplu electronic (OPME) este de a sprijini activitatea IMM-urilor și a celorlalți operatori economici prin înlesnirea comunicării prin mijloace electronice de transmitere la distanţă între Ministerul Finanţelor Publice/organul fiscal central şi persoanele fizice, persoanele juridice şi alte entităţi fără personalitate juridică.
OPME se completează și se depune on-line prin Sistemul național de raportare Forexebug de către instituțiile publice și, respectiv, prin intermediul serviciului «Depunere declarații» de către operatorii economici și alte entități decât instituții publice, pentru efectuarea de plăți din conturile deschise la unitățile Trezoreriei Statului prin care își desfășoară activitatea proprie.
Persoanele din cadrul operatorilor economici şi ai altor entităţi decât instituţii publice care semnează ordinul de plată multiplu electronic (OPME), trebuie să fie înrolate în Spaţiul privat virtual (SPV) ca reprezentant legal, reprezentant desemnat sau împuternicit pentru aceştia şi să corespundă cu cele aprobate în fişa specimenelor de semnături depusă la unitatea Trezoreriei Statului prin care aceştia îşi desfăşoară activitatea.
Formularul OPME poate fi descărcat de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, Sistemul național de raportare https://forexepublic.mfinante.gov.ro/web/guest/formulare sau poate fi pus la dispoziție de către unitățile teritoriale ale Trezoreriei statului.
Detalii cu privire la completarea, depunerea și semnarea OPME se regăsesc în OMFP 1819/2020 publicat la rubrica Transparență decizională/Acte normative aprobate.
Pentru operatorii economici și alte entități decât instituțiile publice, recipisele aferente depunerii și validării/respingerii OMPE se vizualizează prin spațiul virtual (SPV), sectiunea “Mesaje”.