ANAF a colectat venituri bugetare totale de 75,58 m iliarde de lei

ANAF a colectat venituri bugetare totale de 75,58 m iliarde de lei

ANAF a colectat venituri bugetare totale de 75,58 miliarde de lei în primele patru luni din 2018, cu 12,4% mai mult faţă de perioada similară a anului 2017 (67,24 miliarde de lei).”Pentru corectarea informaţiilor false promovate în câteva publicaţii media, trebuie precizat că, atât la finalul primului trimestru al anului 2018, cât şi la finalul primelor patru luni din anul 2018, ANAF a colectat, în sume nete, mai mult decât în anii 2016 – 2017 şi, de asemenea, a depăşit planul de colectare stabilit prin legile bugetare”, se spune într-un comunicat al ANAF.

Astfel, programul de colectare repartizat de Ministerul Finanţelor Publice pe primele trei luni ale anului 2018 a fost de 54,31 miliarde de lei. Totalul sumelor colectate de către ANAF pentru perioada mai sus menţionată a fost de 54,40 miliarde de lei, acesta reprezentând, după cum se observă, o depăşire în cifre absolute cu 93,6 milioane de lei a programului de colectare stabilit şi o depăşire cu 10,6% – indice nominal, respectiv cu 5,20 miliarde de lei mai mult faţă de perioada similară a anului 2017 (49,20 miliarde de lei ).

“Se poate observa faptul că gradul de depăşire a nivelului încasărilor similare din anul 2017, 10,6% – indice nominal, este superior prognozei de creştere economică pentru anul 2018, revizuită la 6,1%, conform prognozei de primăvară a Comisiei Naţionale de Prognoză”, subliniază ANAF.

Pentru a se asigura comparabilitatea cu prevederile legilor bugetare anuale şi cu realizările perioadei similare din anul 2017, atât din program, cât şi din analiza realizărilor cumulate ale primelor patru luni 2017/2018, precum şi din realizările trimestrului I 2017/2018 s-au exclus încasările din “taxa clawback” (ca venituri din contribuţia datorată pentru medicamente finanţate din Fondul Naţional Unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii) şi operaţiunile de tip “swap” reglementate prin legile bugetare anuale.

“Pentru a clarifica grava confuzie dintre veniturile fiscale la bugetul general consolidat şi veniturile fiscale încasate de ANAF, trebuie precizat că veniturile colectate de ANAF sunt doar o parte din veniturile fiscale realizate la nivelul bugetului general consolidat”, se mai arată în comunicat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.