Patronul FC U Craiova, Adrian Mititelu, a fost condamnat, joi, la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul privind transferul lui Mihai Costea la FCSB. În primă instanță, Mititelu a fost achitat, însă decizia Tribunalului Dolj este definitivă.

Mititelu: ”Fac puscarie nevinovat”

”Deși mi s-a furat o echipă întreagă, deși mi-au luat alții jucători, am ajuns tot eu să mă duc să fac pușcărie, pentru jucătorii furați de alții.

E o decizie care nu are nicio legătură cu aplicarea actului de justiție, este o condamnare făcută de mafia din justiție, deranjată de ce am făcut în acești ani. Am făcut fel și fel de plângeri, acum am fost executat. Este o execuție ordinară, fără nicio acoperire legală. Este vorba despre jucătorul Costea Mihai Alexandru, care a ajuns la Steaua în baza excluderii echipei Universitatea Craiova și nu în baza acelui act de transfer, care nu s-a mai finalizat. Toți cei 39 de jucători au fost luați prin actul de excludere, niciunul nu a plecat printr-un transfer.

Curtea de Apel București i-a achitat pe Sandu și pe Dragomir, iar eu sunt condamnat.

O s-o atac pe căile extraordinare, o să-mi caut drepturile mai departe. Vă rog să mă credeți că este o mare nedreptate și fac pușcărie nevinovat. Nu am făcut nicio faptă ilegală, este un abuz și totul are legătură cu lupta mea de a readuce echipa în prim plan. Timpul va demonstra că fac închisoare total nevinovat”, a spus Adrian Mititelu, în cadrul emisiunii Liga Digi Sport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here