Acțiune de amploare la Aeroportul Internațional Craiova. Amenzi de aproximativ 10.000 de lei și șase certificate de înmatriculare retrase

O acțiune de amploare a polițiștilor a avut loc,

vineri, 7 august, în zona Aeroportului

Internațional Craiova, pentru prevenirea faptelor

ilegale și creșterea gradului de siguranță în

sistemul transporturilor aeriene.

La verificări au participat polițiști de la

Transporturi Aeriene, Biroul Rutier, Investigații

Criminale și Compartimentul de Poliție Canină

din cadrul IPJ Dolj, polițiști de frontieră,

reprezentanți ai Serviciului pentru Imigrări Dolj,

Biroului Vamal Aeroport Craiova și Registrului

Auto Român.

În cadrul acțiunii au fost legitimate

aproximativ120 de persoane și controlate peste

50 de autovehicule, precum și patru agenți de

pază.Polițiștii au verificat, printre altele,

legalitatea transportului de persoane, activitățile

de

transport alternativ, paza obiectivelor, prevenirea

migrației ilegale și combaterea furturilor din

bagajele pasagerilor.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate

17 sancțiuni contravenționale, în valoare de

aproximativ 10.000 de lei, iar șase certificate de

înmatriculare au fost retrase.

Printre cei sancționați s-a numărat un craiovean

de 45 de ani, depistat în timp ce efectua

transport de persoane în regim taxi fără să aibă

afișate la vedere lista tarifelor și ecusonul cu

fotografia. Acesta a fost amendat cu 500 de lei.

De asemenea, un bărbat de 50 de ani, din Filiași,

a fost oprit în timp ce conducea o autoutilitară

aflată într-o stare avansată de degradare la

nivelul elementelor de caroserie.

Acesta a refuzat controlul tehnic efectuat de

reprezentanții RAR și a fost sancționat cu 4.325

de lei.

Polițiștii de la Transporturi anunță că astfel de

acțiuni vor continua și în perioada următoare,

pentru creșterea gradului de siguranță în zona

Aeroportului Internațional Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.