Un grav accident rutier mortal s-a produs în această seară, în jurul orei 19:35, pe DN 55A, în afara localității Poiana Mare. Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost alertat prin apel la 112, iar la fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Calafat.

Din primele cercetări, oamenii legii au stabilit că un bărbat în vârstă de 45 de ani, din orașul Corabia, județul Olt, aflat la volanul unui autoturism care circula din direcția Calafat către Poiana Mare, a lovit doi pietoni.

Este vorba despre două femei, în vârstă de 51 și 73

de ani, care se deplasau pe partea carosabilă, pe

sensul opus de mers.

Accident rutier mortal pe DN 55A, o femeie femeia de 51 de ani, din comuna Poiana Mare, a decedat

Impactul a avut consecințe tragice.

Femeia de 51 de ani, din comuna Poiana Mare, a

decedat la fața locului, iar cealaltă victimă a fost

transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal

pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din

culpă, iar cercetările continuă pentru a stabili cu

exactitate cauzele și împrejurările producerii

accidentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.