Accident mortal în Argetoaia: un bărbat și-a pierdut viața după ce mașina s-a răsturnat!

Un grav accident rutier a avut loc în această dimineață în comuna Argetoaia, județul Dolj. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Filiași au fost sesizați cu privire la producerea evenimentului și s-au deplasat de urgență la fața locului.

Din primele verificări, oamenii legii au stabilit că un bărbat în vârstă de 31 de ani, din județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 606 A, în afara localității Leordeasa, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare.

Accident mortal în Argetoaia!

Mașina a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului, cauzele exacte urmând să fie stabilite în cadrul anchetei.

Impactul a fost fatal pentru șofer, care a decedat la fața locului.

În autoturism se mai aflau doi pasageri, în vârstă de 22 și 52 de ani, ambii din județul Mehedinți.

Aceștia au fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri

medicale, fiind transportați la spital.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere

din culpă și vătămare corporală din culpă și

continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate î

mprejurările în care s-a produs accidentul.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.