Accident cu două TIR-uri și o autoutilitară pe DN 56A, lângă Cetate.
Accident grav pe DN 56A, lângă Cetate. Un șofer grec a ajuns la spital după impactul dintre două TIR-uri și o autoutilitară.
Un accident rutier în care au fost implicate două
ansambluri de vehicule de mare tonaj și o
autoutilitară s-a produs în seara zilei de 6 iunie, pe
DN 56A, în afara localității Cetate.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de
Poliție Județean Dolj, evenimentul a fost semnalat
în jurul orei 21:50. La fața locului au intervenit
polițiștii Formațiunii Rutiere Calafat, care au
demarat cercetările pentru stabilirea
circumstanțelor producerii accidentului.Din
primele verificări, oamenii legii au stabilit că un
cetățean turc, aflat la volanul unui TIR care circula
din direcția Drobeta-Turnu Severin către Calafat, nu
s-ar fi asigurat corespunzător în momentul
schimbării benzii de circulație, de pe prima pe cea
de-a doua bandă.
În aceste condiții, autocamionul a intrat în coliziune cu o autoutilitară care tracta o rulotă, condusă de un cetățean grec.
În urma impactului, autoutilitara a fost proiectată
pe sensul opus de mers, unde a lovit un al doilea
TIR, condus de un cetățean lituanian. Vehiculul și-a
continuat deplasarea necontrolată și a intrat
ulterior într-un stâlp de electricitate aflat pe
marginea drumului.
Șoferul autoutilitarei, cetățeanul grec, a fost rănit și
a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la
spital pentru investigații și tratament de
specialitate. Toți cei trei conducători auto au fost
testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru
vătămare corporală din culpă și continuă
cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor
împrejurărilor în care s-a produs accidentul.













