Tânăr de 26 de ani din Sadova, reținut după ce și-ar fi agresat mama și pe concubinul acesteia
Un tânăr de 26 de ani din comuna Sadova, județul Dolj, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-ar fi agresat mama și pe concubinul acesteia, pe fondul consumului de alcool.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 8 noiembrie, în jurul orei 23:12, când polițiștii din Bechet au fost sesizați cu privire la un conflict izbucnit la locuința unui bărbat din Sadova.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că tânărul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, și-ar fi agresat fizic mama, în vârstă de 47 de ani, dar și pe concubinul acesteia.
În urma evaluării riscului, polițiștii au constatat existența unui pericol iminent și au emis un
ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de cinci zile, în favoarea femeii.
După administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în
Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj.
Acesta urmează să fie prezentat astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu
propunerea de luare a unei măsuri preventive.
















