Amendă de 40.000 de lei pentru o fermă de bovine din Cetate. Măsurile de intrare în legalitate nu au fost respectate
O societate care administrează o fermă de bovine din rasa Black Angus, de pe raza comunei Cetate, județul Dolj, a fost amendată cu 40.000 de lei de inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu.
Sancțiunea a fost aplicată societății SC EAC ANGUS DANUBIUS SRL, în urma unui control
privind modul în care au fost respectate măsurile dispuse anterior de inspectorii de
gospodărire a apelor.
Potrivit Administrației Bazinale de Apă Jiu, verificarea a arătat că măsurile stabilite
anterior pentru remedierea neconformităților și intrarea în legalitate nu au fost îndeplinite
în termenul acordat.
Controlul a urmărit, printre altele, verificarea respectării obligațiilor privind intrarea în
legalitate, a conformării activității fermei cu cerințele legale din domeniul gospodăririi
apelor, precum și remedierea deficiențelor constatate la verificarea precedentă.
Întrucât reprezentantul societății nu a fost prezent la efectuarea procedurii, procesul-verbal
de constatare și sancționare a contravenției a fost afișat la sediul societății din comuna
Cetate, conform prevederilor legale.
Apele Române Jiu subliniază că măsurile dispuse de inspectorii de gospodărire a apelor
trebuie respectate în termenele stabilite, iar operatorii economici au obligația de a
întreprinde demersurile necesare pentru intrarea în legalitate.
Amenda de 40.000 de lei a fost aplicată pentru neîndeplinirea măsurilor dispuse anterior.
















