Supermarket La Cocos se alătură efortului național de reducere a consumului de energie
În contextul temperaturilor extreme prognozate
și al apelului lansat de autorități pentrureducerea
voluntară a consumului de energie electrică,
Supermarket La Cocos a decis să
implementeze o serie de măsuri menite să
contribuie la diminuarea consumului de energie
și la susținerea eforturilor naționale de
echilibrare a sistemului energetic.
Astfel, în perioada 5–9 august, compania va opri
iluminarea siglelor luminoase și a
totemurilor amplasate în parcările a șapte
magazine din rețeaua sa.
Măsura are un caracter temporar și reflectă
angajamentul companiei de a adopta un
comportament responsabil în contextul actual.
Deși impactul individual al unei astfel de decizii
poate părea limitat, credem că rezultatele
importante sunt obținute prin contribuția fiecărei
organizații.
Prin acest gest, ne aliniem
demersului național de utilizare eficientă a
energiei și susținem inițiativele care încurajează
consumul responsabil în perioadele cu cerere
ridicată.
Activitatea celor șapte magazine se va
desfășura în condiții normale, fără a afecta
programul de funcționare sau experiența
clienților. Măsurile adoptate vizează exclusiv
iluminatul exterior al elementelor de identificare
și semnalizare ale magazinelor.
Responsabilitatea față de comunitate înseamnă
și asumarea unor măsuri concrete atunci când
contextul o impune. Prin această inițiativă,
Supermarket La Cocos își reafirmă
angajamentul pentru utilizarea eficientă a
resurselor și pentru implicarea activă în
demersurile care contribuie la binele comun.
















