Amendă de 35.000 de lei aplicată pentru nerespectarea măsurilor impuse de autorități la Malu Mare

Amendă de 35.000 de lei aplicată pentru nerespectarea măsurilor impuse de autorități la Malu Mare

Inspectorii Serviciului Inspecția Bazinală a Apelor din cadrul Administrației Bazinale de Apă Jiu, împreună cu reprezentanți ai

Gărzii de Mediu Dolj și ai ANRMPSG Dolj, au desfășurat un control pe raza comunei Malu Mare, vizând activitatea unui operator

economic care deține un iaz piscicol rezultat în urma unor lucrări de excavare.

Verificările au fost efectuate în teren, unde autoritățile au constatat că măsurile dispuse anterior nu au fost respectate. În mod

concret, agentul economic nu a îndeplinit obligația de a solicita și obține autorizația de gospodărire a apelor, condiție impusă de

instituțiile de control.

Nerespectarea acestor obligații legale și a măsurilor trasate anterior a atras aplicarea unei sancțiuni contravenționale în valoare

de 35.000 de lei.

Autoritățile reamintesc faptul că exploatarea, utilizarea sau modificarea resurselor de apă se poate realiza exclusiv cu

respectarea strictă a legislației în vigoare și a condițiilor stabilite prin actele de reglementare.

Reprezentanții instituțiilor de control subliniază că apele reprezintă o resursă strategică, iar protejarea acestora depinde de

respectarea responsabilă a cadrului legal.

Respectarea legislației în domeniul gospodăririi apelor rămâne obligatorie, nu opțională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.