Bărbat din Craiova, reținut după ce și-ar fi agresat fosta concubină și ar fi încălcat ordinul de protecție
Un bărbat de 35 de ani, din municipiul Craiova, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției nr. 5 Poliție Rurală Pielești, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție în formă continuată, lovire sau alte violențe și tentativă de lipsire de libertate.
Potrivit polițiștilor, incidentul s-a petrecut în noaptea de 13 spre 14 iunie, în fața unui restaurant din comuna Ghercești. În jurul orei 03:20, o femeie de 38 de ani, din Craiova, a sesizat că fostul concubin a agresat-o fizic, deși pe numele acestuia era emis un ordin de protecție.
În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că bărbatul ar fi așteptat-o pe femeie în fața localului, unde ar fi lovit-o și ar fi
încercat să o urce cu forța în autoturismul său. După comiterea faptelor, acesta a părăsit zona, fiind ulterior depistat de polițiștii
Secției 6 Poliție Craiova și condus la audieri.
Anchetatorii au mai constatat că, în decembrie 2025, instanța emisese împotriva bărbatului un ordin de protecție valabil 11
luni, care îi interzicea să se apropie la mai puțin de 100 de metri de fosta concubină, de locuința acesteia și de locul său de
muncă.
Pe baza probelor administrate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, suspectul
a fost reținut și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj.













