Încă o zi de proteste la ANAF Dolj

Încă o zi de proteste la ANAF Dolj. Angajații ANAF Dolj au continuat și astăzi protestele împotriva noii legi a salarizării. Potrivit sindicaliștilor, adoptarea actului normativ în forma actuală ar putea conduce la diminuarea veniturilor pentru numeroși salariați ai instituției, cu sume cuprinse între 300 și peste 1.500 de lei lunar.

Liderii de sindicat susțin că nemulțumirile angajaților nu sunt generate doar de aspectele salariale, ci și de lipsa de

recunoaștere a importanței și complexității activității desfășurate în sistemul fiscal.

Încă o zi de proteste la ANAF Dolj

„Revolta angajaților din ANAF Dolj este pentru demnitate și recunoașterea muncii, a complexității muncii de finanțist, nu pentru

altceva. Pentru asta este revolta angajaților din Finanțe. Trebuie să afle și ministrul Finanțelor, și toți guvernanții că vrem

respect și să ni se respecte munca”, a declarat liderul de sindicat al ANAF Dolj, Marian Văcaru.

Din cauza protestului, numeroși contribuabili din județele Olteniei care s-au prezentat astăzi la ghișeele ANAF pentru rezolvarea

unor probleme fiscale nu au putut beneficia de serviciile instituției. Activitatea a fost întreruptă începând cu ora 08:30 și

urmează să rămână suspendată pe tot parcursul programului de lucru, până la ora 16:00.

Reprezentanții sindicali au anunțat că acțiunile de protest vor continua și în zilele următoare, până când revendicările

angajaților vor primi un răspuns favorabil din partea autorităților.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.