Scandal la un meci de fotbal din Craiova: un arbitru minor ar fi fost bătut de jucători
Un arbitru de fotbal în vârstă de 17 ani ar fi fost agresat de mai mulți jucători ai unei echipe, în timpul unui meci disputat în municipiul Craiova.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Scandal la un meci de fotbal din Craiova: un arbitru minor ar fi fost bătut de jucători
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Dolj, oamenii
legii din cadrul Secției 3 Poliție Craiova au fost
sesizați astăzi, în jurul orei 14.50, de o femeie de
43 de ani din Craiova. Aceasta a reclamat faptul că
fiul său, arbitru de fotbal, ar fi fost lovit pe 17 mai
de către jucătorii uneia dintre echipele participante
la meci.
În urma sesizării, polițiștii au întocmit dosar penal
pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte
violențe. Ancheta este coordonată de un procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria
Craiova.
La finalizarea cercetărilor, autoritățile vor dispune
măsurile legale care se impun.













