O reţea de hackeri români este acuzată de fraudă cu conturi social media.
O vastă acțiune coordonată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Craiova și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Craiova vizează o rețea suspectată de acces ilegal la sisteme informatice, alterarea integrității datelor și înșelăciune.
Astăzi, 19 noiembrie 2025, au fost puse în aplicare 15 mandate de percheziție domiciliară simultan în zece județe ale țării, inclusiv Maramureș, Vrancea, Prahova, Bihor, Constanța, Brăila, Mureș, Buzău, Iași și Botoșani.
Modul de operare: mesaje false trimise „prietenilor”
Potrivit anchetatorilor, investigația vizează fapte comise chiar în cursul acestei luni. Mai multe persoane ar fi reușit să acceseze ilegal și să restricționeze conturile de socializare ale cel puțin trei victime.
După preluarea controlului, suspecții ar fi transmis mesaje false către lista de prieteni a victimelor, solicitând diverse sume de bani.
Prin inducere în eroare, aceștia ar fi obținut fondurile, pe care ulterior le-ar fi „spălat” prin transferuri succesive în conturile bancare ale
mai multor complici.
Audieri la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova
Persoanele vizate în acest dosar sunt aduse la audieri la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial
Craiova, unde procurorii vor decide măsurile preventive.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din structurile de combatere a criminalității
organizate din toate județele implicate.
Conform legii, persoanele cercetate în cadrul acestui proces
penal beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie
definitivă a instanței.












