Rata anuală a inflaţiei a urcat la 9,9% în luna august, de la 7,84% în luna iulie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,48%, serviciile cu 9,85% iar mărfurile alimentare cu 8,92%, a transmis, joi, Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Indicele preţurilor de consum în luna august 2025 comparativ cu luna iulie 2025 a fost 102,10%.

Rata inflaţiei de la începutul anului (august 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 8,1%.

Rata anuală a inflaţiei în luna august 2025 comparativ cu luna august 2024 a fost 9,9%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2024 – august

2025) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2023 – august 2024) a fost 5,7%”, arată comunicatul INS.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, în august, că inflaţia va forma o „cocoaşă” în luna septembrie, când va fi înregistrat un vârf de 9,6 – 9,7%, iar la finalul anului va fi probabil 9%, chiar peste.

„S-a calculat care este impactul şocurilor de natura ofertei cu magnitudine amplă asupra inflaţiei în acest an şi asupra inflaţiei CORE 2 ajustat. Per total 4 puncte procentuale.

Acesta e motivul principal pentru care nici nu puteam să gândim o reducere de rată de dobândă. De aceea am şi folosit cuvântul amplă, o creştere amplă a inflaţiei în acest an.

Două puncte procentuale din liberalizarea pieţei energiei electrice la 1 iulie. Uitându-ne pe indicele care a apărut astăzi, ceva mai mult, 2,2 puncte procentuale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.