Peste 33.000 de candidați susțin de luni, 19 august, probele scrise de la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2024, potrivit calendarului de examen. Intrarea în sălile supravegheate video se face până la cel târziu 8:30, a transmis Ministerul Educației, citat de edu.ro.
Probele încep la ora 9:00, iar accesul absolvenților în săli este permis, în baza actului de identitate, până la ora 8:30, conform instituției. Prima probă este la Limba și literatura română – calendar complet mai jos.
Candidații au la dispoziție pentru rezolvarea subiectelor sunt trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în fiecare sală de examen.
- Pot beneficia de prelungirea timpului de lucru candidații cărora li s-a aprobat o solicitare în acest sens, conform Procedurii de asigurare a condițiilor privind egalizarea șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.
Pentru depozitarea materialelor/obiectelor interzise (telefoane mobile, manuale, culegeri, însemnări etc., precum și alte mijloace electronice de calcul sau de comunicare), candidații vor fi îndrumați de membrii comisiilor din fiecare centru de examen spre o sală special amenajată.
Ministerul Educației amintește că, în zilele în care sunt programate probe scrise, pune la dispoziție, între orele 8:00 – 16:00, linia TELVERDE 0800 801 100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind organizarea/desfășurarea examenului.
Amintim că sunt doar 33.600 de candidați înscriși la examenul de Bacalaureat de toamnă 2024, cel mai mic număr din ultimii 20 de ani – grafic.













