Percheziții DNA la sediul CJ Botoșani, la organizația locală a PSD și la spitalul județean. Procurorii DNA efectuează 92 de percheziții în Iași și Botoșani. Potrivit DNA, cauza în care se fac percheziții vizează fraudarea unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante dintr-o unitate spitalicească.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada 2018-2023, de către funcționari publici din cadrul unei unități spitalicești, în contextul fraudării unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante.

În cursul zilei de 13 decembrie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 92 de locații situate pe raza județelor Botoșani și Iași, din care trei sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediul județean al unui partid politic și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.