Marea Finală a Eurovision Song Contest 2017 și-a ales câștigătorul. Cea de-a 62-a ediție a concursului s-a încheiat cu victoria Portugaliei, reprezentată de Salvador Sobral, cu piesa ‘Amar Pelos Dois’ (758 de puncte).
‘Mă bucur enorm pentru acest rezultat. Am muncit foarte mult pentru ca România să strălucească pe scena Eurovision și să ne întoarcem acasă cu un rezultat bun. Pentru acest lucru, doresc să le mulțumesc în special românilor din diaspora’, a declarat Alex, după publicarea clasamentului final.
‘Mai mult, ne-am situat în top trending Twitter în această seară, pe poziția a cincea, pentru că fanii Yodel it! s-au mobilizat extraordinar și ne-au ridicat în clasament’, a mai adăugat artistul.
‘În aceste două săptămâni, m-am maturizat mai mult decât în ultimii doi ani. Am învățat cât de important este să cânți și să te dăruiești publicului, indiferent de cât de mare este scena. Consider că cel mai important pentru noi este votul publicului, pentru că ei ne-au susținut de la început. Prin votul lor, ne-au pus pe locul cinci și acest lucru este incredibil. Mă bucur foarte mult că yodelingul meu a ajuns în sufletele oamenilor’, mărturisește Ilinca depre experiența Eurovision.
Cea de-a 62-a ediție a concursului s-a încheiat cu victoria Portugaliei, reprezentată de Salvador Sobral, cu piesa ‘Amar Pelos Dois’ (758 de puncte).
Ilinca și Alex Florea au obținut poziția a șaptea, cu un total de 282 de puncte. Este cea mai bună clasare a României în concurs, de la succesul obținut de Paula Seling și Ovi la ediția din 2010, organizată la Oslo si a patra in istoria participării Romaniei la Eurovision. În ceea ce privește exclusiv cifrele televotului, ‘Yodel It!’ a fost a cincea în preferințele publicului care a votat în Finala de la Kiev.












