Premierul Nicolae Ciucă susține că obiectivul strategic al guvernării PNL este acela de a gasi soluții pentru a crește veniturile populației.
”Nu pentru că vin alegerile noi trebuie să spunem că sprijinim produsele și antreprenorii românii. Noi trebuie să sprijinim capitalul românesc pentru că asta ne va ajuta să creștem veniturile clasei de mijloc. Este, dacă vreți, un patriotism rațional (…) Această creștere a ceea ce numim clasă de mijloc este un obiectiv de importanță națională pentru că doar așa putem reduce decalajul economic și decalajul nivelului de trai față de țările occidentale.
PNL trebuie să vină cu soluții pentru a crește veniturile populației. Obiectivul nostru este să aducem cât mai mulți români din clasa de subzistență în clasa de mijloc și să-i ajutăm să depășească acest prag. Trebuie să creștem numărul familiilor care pot la finalul lunii să economisească măcar cât de puțin, să își educe copiii așa cum își doresc”, a spus Nicolae Ciucă.













