Miercuri, 1 martie, în România este marcată sărbătoarea Mărţişorului, cel mai cunoscut simbol al primăverii.
Confor unor opinii, acesta este un simbol exclusiv românesc şi nu mai există şi la alte popoare, iar alţii consideră că mărţişorul este un obicei tradiţional românesc şi că unele popoare vecine, cum sunt bulgarii, l-au adoptat, datorită frumuseţii tradiţiei.
Conform vechiului calendar roman, 1 martie era prima zi din an, moment în care se marca „Matronalia” – o sărbătoare consacrată lui Marte, zeul războiului, al forţelor naturii, al primăverii şi al agriculturii.
De mărţişor sunt legate şi două interesante legende: una din acestea spune că un zmeu a răpit soarele pentru trei anotimpuri, până iarna, când un viteaz l-a înfruntat pe zmeu şi a redat astrul cerului şi oamenilor. În luptă el a fost însă rănit, iar sângele s-a scurs pe zăpadă, în acel loc crescând ghiocei, care au devenit astfel vestitorii primăverii.
A doua legendă arată că Primăvara se plimba într-o poiană, când a observat un ghiocel răsărit, pe care a vrut să îl ajute să crească, îndepărtând zăpada din jurul lui. Iarna a devenit mânioasă şi a trimis un frig teribil peste ghiocel care a îngheţat, Primăvara a dorit să îi ţină de cald cu mâinile şi s-a rănit la un deget, iar sângele i-a curs peste ghiocel, readucându-l la viaţă. Potrivit legendei, astfel, Primăvara a învins Iarna.
Nu se cunoaşte exact când a apărut tradiţia mărţişorului, dar se estimează că ea este veche de mii de ani.
La origini, obiceiul mărţişorului era legat de reînnoirea naturii cu ocazia venirii primăverii, fiind larg răspândit ulterior în spaţiul balcanic. În timp tradiţia de mărţişor a primit şi alte conotaţii, legate de optimism şi credinţă.
Cert este că sărbătoarea mărţişorului a apărut în zona cuprinsă între regiunile istorice Maramureş şi Bucovina de nord, până la graniţa Bulgariei cu Grecia.
Forma mărţişorului e evoluat în timp, dacă la origini era simbolizat printr-o monedă – de aur sau argint – la care se ataşa o sfoară împletită din fire albe şi roşii sau albe şi negre, mai târziu a apărut sub forma unor mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu înşirate pe o aţă, pentru ca în vremurile noastre el să fie reprezentat de mărgelele colorate, ceramică ori flori.
Dovezi ale obiceiurilor de acum circa 8000 de ani au fost descoperite în situl arheologic de la Schela Cladovei din judeţul Mehedinţi, unde au fost găsite coliere de care erau agăţate mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu.
Se aminteşte că dacii purtau la gât mărţişoarele, confecţionate din pietricele albe şi roşii, roşul simbolizând sângele, soarele şi viaţa, adică femeia, iar albul reprezenta claritatea apelor şi reprezenta înţelepciunea bărbatului, şnurul fiind o îmbinare a celor două culori, care simboliza armonia celor doi.
În vremea dacilor, mărţişoarele erau considerate amulete cu puteri de protecţie solară, ce aduc frumuseţe şi fertilitate, erau purtate până când înfloreau copacii şi apoi erau agăţate de crengile acestora.
Aşadar tot mărţişor este numit şi şnurul bicolor, alb-roşu, de care se agaţă diferitele figurine, simbolizând şi lupta contrastelor – noaptea cu ziua, viaţa cu moartea, boala cu sănătatea, iarna cu vara.
La origini, mărţişorul era purtat de persoanele sensibile – copii sau fetele tinere, pentru a atrage norocul şi fericirea.
