Agenția Națională de Integritate anunță că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Constantin Florin Mitulețu Buică a infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, se arată într-un comunicat postat pe site-ul instituției.
CONSTANTIN-FLORIN MITULEȚU BUICĂ,
”Președinte al Autorității Electorale Permanente
SESIZARE PARCHET
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către CONSTANTIN-FLORIN MITULEȚU BUICĂ a infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în exercitarea atribuțiilor de Președinte al Autorității Electorale Permanente a emis, aprobat și semnat un număr de 9 acte materiale prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru cumnata acestuia, care a fost încadrată la Cabinetul Vicepreședintelui Autorității Electorale Permanente pe funcția de consilier.”
Constantin Mitulețu-Buică, acuzat ca și-a angajat cumnata la Biroul teritorial Dolj
Potrivit libertatea.ro, cel care a depus sesizarea la ANI este Cristian Petraru, fost șef al aparatului tehnic de la Biroul Electoral Central director în Autoritatea Electorală Permanentă. Acesta a ocupat această funcție până în 2019. În 2021 el a trimis o sesizare la ANI în care indica faptul că președintele AEP ar fi numit-o pe cumnata sa Carmen Mihaela Miningeș, consilier în Biroul teritorial Dolj. Petraru a primit de la ANI în decembrie 2022, după aproape un an și jumătate, o adresă în care informat că în dosarul plecat de la sesizarea sa a fost întocmit un ”raport de evaluare prin care au fost identificate elemente de încălcare a regimului juridic al conflictelor de interese în materie penală.
Citeşte întreaga ştire: Șeful AEP, vizat de o plângere penală. ANI îl acuză că și-a angajat cumnata. Mitulețu: „Nu demisionez”.













