Legea offshore a fost adoptată, miercuri, de plenul Senatului, cu 91 de voturi pentru şi 13 impotriva. Au votat în favoarea legii toate partidele, mai puţin cei de la AUR. Proiectul merge la Camera Deputaţilor, for decizional.

 

Proiectul legii offshore, care a fost depus pe 15 aprilie la Parlament, reglementează operaţiunile petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol atât la perimetrele petroliere offshore, cât şi onshore de adâncime, stabilind că statul român va avea drept de preempţiune la achiziţia gazelor naturale.

Actul normativ este semnat de liderii celor trei partide din coaliţia de guvernare – preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, liderul UDMR, Kelemen Hunor, precum şi de ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi de liderul grupului minorităţilor reprezentate în Parlament,  Varujan Pambuccian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.