Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că deocamdată nu vor fi impuse noi restricții din cauza epidemiei, autoritățile așteptănd să vadă efectul măsurilor pe care le-au luat și efectele din alte țări ale interzicerii circulației în timpul nopții.
”Să vedem efectul măsurilor pe care deja le-am luat, care sunt măsuri importante – trecerea învățământului în sistem online, portul obligatoriu al măștii, închiderea teatrelor, cinematografelor, restaurantelor. Sunt măsuri care reduc interacțiunea socială și care, considerăm noi, vor genera efecte. Știm că această restricție afectează mai puțin populația matură. În special adolescenții sunt activi după ora 23. Pe de altă parte, analizăm efectul măsurilor pe care deja le-am luat. Se vede la București că deocamdată suntem pe un platou”, a declarat Orban.













