Desfășurată pe o perioadă de o lună (1-31 august 2016), această acțiune a avut scopul de a verifica modul în care sunt respectate condițiile de igienă în unitățile de vânzare cu amănuntul, care sunt situate în zonele rurale.
La nivelul fiecărei DSVSA județene, respectiv, a municipiului București, au fost constituite echipe mixte (formate din reprezentanți ai Serviciului Control Oficial Siguranța Alimentelor și ai Serviciului Antifraudă), care au efectuat controale oficiale în magazinele alimentare, barurile, rulotele, precum și în alte unități de alimentație publică situate în zonele rurale.
În perioada de referință au fost verificate 2.843 de obiective: 2.205 de magazine alimentare, 448 de baruri, 134 de rulote și 56 de unități de alimentație publică.
Deficiențele constatate de reprezentanții DSVSA în urma controalelor au fost sancționate prin aplicarea a 410 de sancțiuni contravenționale, care au însumat 874.800 lei, astfel:
— la nivelul magazinelor alimentare au fost aplicate 349 de sancțiuni contravenționale, valoarea acestora fiind de 801.600 lei;
— pentru nerespectarea normelor de igienă la nivelul barurilor au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale, care au însumat 43.400 lei;
— în cazul rulotelor au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, valoarea acestora fiind de 19.000 lei;
— unitățile de alimentație publică au fost sancționate prin aplicarea a 8 sancțiuni contravenționale, care au însumat 10.800 lei.
De asemenea, au fost acordate 319 avertismente pentru deficiențe minore, pentru care au fost stabilite termene de remediere.
Totodată, au fost emise 9 Ordonanțe de suspendare temporară a activității unor unități de vânzare cu amănuntul (8 magazine alimentare, aflate pe raza județelor Brăila, Bihor, Călărași, Dâmbovița, Neamț, Vaslui și 1 bar situat în județul Brăila).
Pentru abaterile grave constatate de către inspectorii din cadrul DSVSA au fost emise 23 Ordonanțe pentru interzicerea desfășurării activității unor unități (14 magazine alimentare, 3 rulote și 6 baruri situate pe raza județelor Arad, Dolj, Galați, Giurgiu, Iași, Sălaj, Vaslui).
În urma controalelor efectuate au fost reținute oficial și au fost dirijate la unități de neutralizare 100 bucăți ouă destinate consumului uman, precum și cantitatea de 503 de kg produse alimentare.













