Potrivit unui comunicat al CCR, Valer Dorneanu a fost ales miercuri în funcția de președinte al Curții Constituționale a României, pentru un mandat de trei ani.
Reamintim ca, in data de 7 iunie, judecatorul Valer Dorneanu a fost ales președinte interimar al Curții Constituționale a României, după expirarea mandatului lui Augustin Zegrean.
Valer Dorneanu s-a născut la 21 noiembrie 1944, în comuna Corbu, județul Harghita.
Este licențiat al Facultății de Drept din cadrul Universității București, începând cu anul 1967. În anul 1999, a devenit doctor în drept al Universității București. A urmat cursuri post-universitare de drept civil și dreptul muncii la Universitatea București (1987). Este specialist în drept parlamentar, tehnică legislativă și dreptul muncii.












