Luni, 07 ianuarie a.c., în jurul orei 15.00, efective din cadrul I.J.J. Dolj – structura Segarcea, aflate în timpul unei acţiuni specifice de combatere a faptelor antisociale în domeniul cinegetic, s-au sesizat cu privire la faptul că, pe fondul de vânătoare 29 Cerăt, se află un bărbat cu o armă de vânătoare sa.
Jandarmii au procedat la oprirea şi legitimarea acestuia constatând că se numeşte N. S, de 51 ani, din com. Cerăt, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că, deşi acesta deţinea permis legal pentru arma de vânătoare, nu îşi justifica prezenţa pe fondul de vânătoare 29 Cerăt şi nu deţinea autorizaţie de vânătoare legală pentru fondul respectiv, iar arma şi muniţia aflate asupra sa nu erau transportate şi depozitate în condiţiile legii.
Asupra bărbatului au fost găsite o armă de vânătoare şi 25 cartuşe cal. 12 mm.
Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizaţia de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic respectiv” şi „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, fapte prevăzute şi pedepsite de Legea vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, respectiv art. 342 CP, documente ce au fost înaintate organelor judiciare din cadrul I.P.J. Dolj pentru continuarea cercetărilor.
Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.