Sindicaliştii din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) anunţă că în sistem există peste 1,5 milioane de ore suplimentare nerecuperate şi neplătite în ultimii trei ani, valoarea acestora ridicându-se la 10,5 milioane de euro. Sindicaliştii vorbesc despre ”inflaţia de proiecte pentru premierea şi bunăstarea infractorilor” a căror finanţare nu pare a fi o problemă pentru Guvern, deşi sunt ”de zeci de ori mai scumpe”. Ei cer demiterea ministrului Justiţiei şi plata orelor suplimentare, în caz contrar anunţând acţiuni de protest.
”În contextul inflaţiei de proiecte pentru premierea şi bunăstarea infractorilor, a căror finanţare de la Bugetul de Stat nu pare sa fie o problemă, reamintim Guvernului şi Parlamentului că Statul Român datoreaza personalului din penitenciare peste 10,5 de milioane de Euro pentru cele peste 1,5 milioane de ore suplimentare nerecuperate si neplatite in ultimii 3 ani. Ministrul Justiţiei a promis în decembrie 2017, după ce colegii de la Penitenciarul Vaslui au refuzat să intre în serviciu, că problema acestor restanţe se va rezolva până la sfârşitul aceluiaşi an. 4 luni mai târziu nu s-a rezolvat nimic. O altă promisiune neonorată şi un alt motiv ca Tudorel Toader să fie demis pentru indolenţă şi incompetenţa.
Peste 520 de milioane de euro ar urma să ne coste această investitie în criminalitate. În acelaşi context, la un cost mediu de operare a unui sistem de supraveghere prin brăţări electronicede 750 de euro pe an pentru fiecare infractor dintre cei 6.000 care estimăm ca ar putea beneficia în actualele conditii propuse, această cheltuială pentru bunăstarea infractorului s-ar ridica la 13,5 milioane de euro pentru o perioadă de 3 ani”, mai spun sindicaliştii, se arata intr – un comunicat transmis de scriu din ANP.












