La 10 ani de activitate, Fundația PACT organizează evenimentul „De la Sud la Suflet” dedicat comunităților mici din sudul țării. Evenimentul are loc pe 13 octombrie 2016, de la 18.30, la Athenee Palace Hilton.

Trei ore despre implicare și schimbări cu resurse limitate, 100 de invitați din mediul urban, lideri din business și din sectorul administrației publice, 20 de lideri locali din Găujani (Giurgiu), Valea Corbului (Argeș), Vizurești (Dâmbovița), Corbeni (Argeș), Lupșa de Jos (Mehedinți), Frâncești (Vâlcea).

Trupa VUNK va susține un concert pro-bono pentru a încuraja investiția în dezvoltarea comunităților mici din sudul României.

În ultimii 25 de ani, România a pierdut 2,3 milioane de locuitori. Numai anul trecut (2015), au plecat din ţară 184.000 de oameni. Exact populaţia unor oraşe precum Brăila, Arad sau Piteşti. Aproape cinci milioane de români trăiesc în sărăcie. Printre persoanele cele mai vulnerabile se numără 1,85 milioane de romi, 1,4 milioane de copii (cu vârste cuprinse între 0 şi 17 ani) și peste 725.000 de persoane vârstnice.

Oamenii sunt cea mai importantă resursă din sud. Ei se mobilizează, lucrează voluntar pentru a-și dezvolta comunitatea și îi inspiră și pe alții să se implice.

Evenimentul „De la Sud la Suflet” spune povestea celor cu inițiativă din comunitățile mici, care produc schimbare la ei acasă, pune în valoare inițiativele locale și aduce împreună oameni și meșteșuguri, tradiții uitate și viziune pentru creștere. Ne dorim ca oamenii, tradițiile și inițiativele din sud sa ajungă la sufletul liderilor din București, care mențin vii valorile satului românesc și să sprijine spiritul antreprenorial în rural.

Evenimentul include și o licitație, iar cu banii strânși, echipa PACT va sprijini în 2017 alte 10 comunități mici din sud să schimbe România de jos în sus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here