ziua imnului

Ramnicu Valcea: Ceremonie de înmânare a Medaliilor Aniversare ”Ziua Imnului Naţional”

Vineri, 3 august, a avut loc o ceremonie de înmânare a Medaliei Aniversare ”Ziua Imnului Naţional” câtorva sute de personalităţi din Râmnicu Vâlcea care au contribuit, fiecare în felul său, la dezvoltarea şi progresul municipiului. Au participat foşti şi...

Mehedinti: Ziua imnului sărbătorită la Drobeta Turnu Severin

În Piața Drapelului din municipiul Drobeta Turnu Severin au avut loc manifestările prilejuite de Ziua imnului național al României, zi instituită prin Legea nr. 99 din anul 1998. Prefectul județului, domnul Nicolae DRĂGHIEA,  a primit raportul gărzii de onoare și...

Restricţii de circulaţie rutieră în centrul Craiovei

Primăria Municipiului Craiova anunţă că în vederea desfăşurării manifestărilor dedicate Zilei Imnului Naţional în data de 29.07.2018, intervalul orar 08.00-10.30 se va închide circulaţia rutieră pe str.A.I.Cuza, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Arieş şi intersecţia cu...

Ramnicu Valcea: Astăzi începe amenajarea Splaiului Independenţei pentru Zilele Imnului Naţional 2018

În conexiune cu scena pe care, timp de trei zile, între 27 şi 29 iulie, se vor desfăşura concertele de muzică populară, pop şi rock din cadrul Zilelor Imnului Naţional 2018, pe splaiul Independenţei va funcţiona şi o zonă...

Ramnicu Valcea: Discursul primarului Mircia Gutău cu ocazia închiderii manifestărilor dedicate Zilelor Imnului Național

La 169 de când, pe locul actualului Parc Zăvoi, râmnicenii intonau, pentru prima dată într-un cadru oficial, Imnului ”Deşteaptă-te, române!”, strămoşii lor, locuitorii de astăzi ai municipiului, au marcat cum se cuvine acest eveniment de anvergură naţională, dovedind, încă...

Primaria Craiova: Restricţii de circulaţie de Ziua Imnului Naţional

Primăria Municipiului Craiova anunţă că în data de 29 iulie 2017, în intervalul orar 08.00-10.00 se vor desfăşura în Municipiul Craiova manifestări dedicate Zilei Imnului Naţional. Cu această ocazie se vor impune următoarele restricţii de circulaţie rutieră: În data de 29.07.2017,...

Ramnicu Valcea: Programul Zilelor Imnului Naţional 2017 – varianta finală

Programul Zilelor Imnului Naţional 2017 (varianta finală ) Joi, 27 iulie 19.00, Filarmonica ”Ion Dumitrescu” – Concert estival al Corului Academic ”Euphonia”, dirijor Aurel Poenaru. În program - lucrări din repertoriul naţional şi universal Vineri, 28 iulie 9.00, Stadionul Zăvoi – ”Cupa Imnului” la...

Discursul primarului Mircia Gutău cu ocazia închiderii manifestărilor dedicate Zilelor Imnului Național

Ca în fiecare an, Râmnicu Vâlcea a sărbătorit Ziua Imnului Naţional cu fastul cuvenit celei mai importante sărbători a oraşului. Timp de cinci zile, locuitorii oraşului, dar şi oaspeţii noştri, s-au putut delecta cu manifestări dintre cele mai diverse:...

Mesajul vicepreședintelui Consiliului Județean Dolj Alina Elena Tănăsescu, adresat cu prilejul Zilei Imnului Național al României

„Sunt onorată să particip la această însemnată ceremonie, prin care celebrăm Ziua Imnului Național al României, exprimându-ne astfel atașamentul și prețuirea pentru valorile perene pe care le simbolizează și care ne reprezintă, ca națiune. Cântec patriotic izvorât din dorința seculară...
- Advertisement -spot_img

Latest News

Două persoane au ajuns la spital după un accident produs la intersecția bulevardelor Carol I și Dacia, din Craiova

Două persoane au ajuns la spital după un accident produs la intersecția bulevardelor Carol I și Dacia, din Craiova Un...
- Advertisement -spot_img