retineri

Craiova: Sase bărbați reținuți de polițiști după bătaia din club

Având în vedere cercetările ce se efectuează cu privire la evenimentul produs la data de 16 septembrie a.c., în municipiul Craiova, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj este abilitat să comunice următoarele: În urma activităților...

Opt persoane au fost reținute și 15 puse sub control judiciar în dosarul de corupție din vămi

 Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unor măsuri preventive, începând cu dată de 17 ianuarie 2023, față de un număr de 23 lucrători vamali și agenți ai poliției de frontieră,...

Fabrică clandestină de ţigări, descoperită în judeţul Dolj

Procurorii DIICOT au retinut, pentru  24 de ore, sase persoane, iar faţă de alte 3 a fost luată măsura controlului judiciar, în urma unei operaţiuni desfăşurate pentru destructurarea unei reţele care se ocupa cu producerea şi distribuţia de ţigări...

DNA: Opt persoane retinute în dosarul care vizează alocarea frauduloasă a unor locuinţe de stat, aflate in centrul Capitalei

DNA anunţă că au fost dispuse măsuri preventive faţă de 17 persoane în dosarul care vizează alocarea frauduloasă a 45 de locuinţe de stat, aflate în zona centrală a Capitalei. ''Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere...

8 retineri in dosarul Mafiei PSD de la Arad

Noapte alba la DNA Timisoara, procurorii au retinut opt persoane pentru pretinse fapte de corupție, în formă directă sau a complicității, legat de ancheta în care sunt vizați mai mulți membri ai PSD. Alaturi de Cristian Ispravnic, seful Directiei Regionale...

Creste numarul retinerilor in dosarul CFR Marfa: 21 de persoane au fost reținute

Dupa audierile de noaptea trecuta, numarul persoanelor retinute in dosarul CFR Marfa a ajuns la 21.  Potrivit unoror surse judiciare citate de Agerpres, in urma audierilor făcute în timpul nopții de miercuri spre joi de procurorii Direcției de Investigare a...

DIICOT: Şase persoane din conducerea CFR Marfă Timișoara au fost reținute

Sase persoane din conducerea CFR Marfa au fost retinute miercuri,  pentru 24 de ore, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), anunta Agerpres. Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –...

Vâlcea: Primele reţineri în dosarul de evaziune fiscală de peste 500.000 de euro

La data de 17.11.2016, lucrători de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) — Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Vâlcea, cu sprijinul Serviciilor Județene Anticorupție Argeș, Olt, Dolj, Gorj, Sibiu, Dâmbovița, Giurgiu, Călărași, Teleorman, Mehedinți, Bihor și Alba, sub coordonarea...

Polițiști rutieri reţinuţi de DNA într-un dosar de corupție

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 09 noiembrie 2016, a inculpaților: ANDRONIC VIOREL, comisar șef de poliție, la...
- Advertisement -spot_img

Latest News

Muzeul Olteniei Craiova: Salonul Național de Minerale, Fosile și Geme, ediția a XVIII-a

Muzeul Olteniei Craiova, Secția de Științele Naturii, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj și în patreneriat cu Primăria Municipiului Craiova...
- Advertisement -spot_img