Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, îi invită pe locuitorii din Goranu miercuri, 18 aprilie, la ora 17.00, la o întâlnire în cadrul căreia vor fi abordate atât problemele cu care se confruntă locuitorii de aici, cât şi perspectivele de...
Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a fost luni la amiază gazda câtorva zeci de elevi, însoţiţi de profesori, din Liberec - Cehia, Almeere - Olanda şi de la Şcoala ”Take Ionescu”, implicaţi în Proiectul Erasmus ”Keep fit & be healthy”,...
În conformitate cu prevederile HG nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea organizează în data de 25 aprilie 2018, la ora 13.00,...
Luni, 9 aprilie, în a doua zi de Paşte, între orele 12.00 – 14.00, Primăria municipiului organizează la Grădina Zoologică mai multe evenimente pentru cei mici grupate sub genericul ”Maratonul Iepuraşului”: picturi pe şevalet, ”Zoo Expres” (ghicitori şi acţiuni...
În data de 29.03.2018, la sediul ADR Sud Vest Oltenia, primarul Mircia Gutău, alături de dna Marilena Bogheanu, directorul general al acestei instituţii, au semnat contractul de finanţare nr. 1643 pentru proiectul “Reabilitare termică Colegiul Naţional de Informatică Matei...
În şedinţa Consiliului Local Municipal din 28 martie a fost aprobată organizarea unei unei noi ediţii a concursului ”Împreună pentru un oraş mai curat” adresat asociaţiilor de proprietari.
Perioada de desfăşurare a competiţiei este 29 martie – 5 aprilie,...
Este ultima săptămână în care se pot trimite propunerile de logo care să marcheze împlinirea a 630 de ani de la prima atestare documentară a Râmnicului pe adresa dedicată ramnic630@primariavl.ro Competiţia se derulează în baza HCL nr. 49/2018 şi...
Sub genericul ”Marea Unirea a început cu Basarabia”, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea desfăşoară în data de 27 martie mai multe evenimente dedicate unirii Basarabiei cu România de la 27 martie 1918.
Sărbătoarea naţională stabilită prin Legea nr. 36/2017 va...
Pe adresa dedicata ramnic630@primariavl.ro au început să sosească primele propuneri de logo care să marcheze împlinirea a 630 de ani de la prima atestare documentară a Râmnicului. Concursul se desfăşoară în baza Regulamentului aprobat prin HCL nr. 49/2018 (disponibil...
În ziua de 14.03.2018, între orele 10.00 – 12.30, în municipiul Râmnicu Vâlcea se va desfăşura un exerciţiu de înştiinţare, avertizare, alarmare şi evacuare în organizarea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă şi sub conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de...
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.