După despărțirea de Edward Iordănescu, FRF caută un înlocuitor pentru postul de selecționer, iar membrii Comisiei Tehnice l-au votat astăzi pe Gheorghe Hagi.
Conform hotnews.ro, membrii Comisiei Tehnice din cadrul FRF l-au desemnat pe Gheorghe Hagi drept înlocuitorul perfect pentru Edward Iordănescu.
Mihai...
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, a declarat după negocierile de la Palatul Victoria că guvernul nu poate acorda creșterile salariale solicitate. Discuțiile cu reprezentanții Guvernului au început la ora 12 și s-au încheiat la 14:30. Potrivit...
Delegaţiile Ucrainei şi Rusiei au reluat vineri negocierile, prin videoconferinţă, pentru a identifica o soluţie la conflictul între cele două ţări în urma deciziei Moscovei de a invada statul vecin, anunţă şeful echipei diplomatice ruse, Vladimir Medinski, citat de...
Discuţiile faţă în faţă, primele în mai mult de două săptămâni, vor fi găzduite de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. Întâlnirea este programată să înceapă marţi la ora locală 10:00 (07:00 GMT), transmite BBC.
Delegaţia este condusă de ministrul apărării...
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, şi omologul său rus, Vladimir Putin, ”au convenit că următoarea întâlnire a delegaţiilor ruse şi ucrainene va avea loc la Istanbul”, potrivit unui comunicat al Direcţiei de Comunicare a Preşedinţiei turce, publicat duminică, relatează...
Ministerul de Externe din Rusia anunță joi că negocierile cu ucrainenii au fost reluate. Părțile discută prin intermediul legăturii video, notează mediafax.ro.
Negocierile pentru pace au fost reluate, a spus ministerul rus. Discuțiile continuă prin rețeaua video, iar părțile analizează...
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi omologul său ucrainean Dmitro Kuleba au sosit deja în Turcia, pentru o primă întâlnire joi la acest nivel de la invadarea Ucrainei de către Rusia în 24 februarie, relatează France Presse.
Dmitro Kuleba...
O nouă rundă de negocieri este programată pentru astăzi între delegaţiile din Ucraina şi Rusia. Delegația rusă și cea ucraineană vor avea o nouă rundă de negocieri, azi, la ora 16.00, anunță consilierul președintelui Volodimir Zelenski. Componența celor două...
O a doua rundă de negocieri între Moscova şi Kiev în vederea încheierii unui armistiţiu este aşteptată să aibă loc joi, anunta informează dpa, citata de AGERPRES.
Ambele părţi au convenit asupra regiunii Brest din vestul Republicii Belarus ca loc...
Delegația ucraineană a ajuns pe teritoriul Belarusului, pentru discuții cu reprezentanții Federației Ruse. Reprezentanții delegației din Ucraina se apropie de locul stabilit pentru negocieri, transmite Nexta Live.
Delegația ucraineană a inclus: Președintele fracțiunii Servitorul Poporului David Arakhamia. Ministrul Apărării al...
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.