Mai mulți lideri europeni și-au exprimat solidaritatea cu Polonia după încălcarea spațiului aerian polonez de către dronele rusești.
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că atacul este „pur și simplu inacceptabil” și l-a condamnat „în termenii cei mai duri”.
„Fac apel...
Stimate domnule Președinte Donald Trump,
Clubul de presă apreciază în mod deosebit demersurile politice întreprinse de administrație pe care o conduceți și, în mod special, determinarea pe care aveți grijă de a proteja drepturile democratice și, mai ales, libertatea presei....
ristian Diaconescu, şeful cancelariei prezidenţiale, a declarat că în cadrul negocierile dintre Statele Unite şi Rusia de la Riad s-a cerut de către delegaţia rusă retragerea SUA din Europa de Est, inclusiv din România. Oficialul român a precizat că partea americană a...
Un preot de la Catedrala din Vatra Dornei, județul Suceava, le-a vorbit enoriașilor duminică, 8 decembrie, în predica de după liturghie, despre politicienii români „care nu mai au nimic creștinește în ei”. El a mai spus că drumul corect...
Premierul si liderul PSD, Marcel Ciolacu, a votat, duminică, la Buzău. El a fost însoțit de mai mulți lideri locali ai partidului, potrivit stiripesurse.ro.
"La mulți ani tuturor românilor! Au de ales între stabilitate și haos, între dezvoltare și o...
Președintele PNL, Nicolae Ciucă: Salut decizia președintelui României de a candida pentru funcția de secretar general al NATO. PNL susține nemijlocit acest demers al șefului statului, care ar putea intra în istorie drept primul secretar general al Alianței Nord-Atlantice...
NATO a refuzat să comenteze informaţiile Bloomberg potrivit cărora România i-ar fi notificat pe aliaţi că propune candidatura preşedintelui Klaus Iohannis pentru funcţia de secretar general al NATO. În schimb, într-un răspuns pentru News.ro, biroul de presă al NATO...
Compania Națională Poșta Română a donat câteva mii de cutii pentru contingentele străine aflate pe teritoriul României. Cutiile conțin cadouri de Crăciun pentru militari, respectiv alimente tradiționale oferite de producători români.
Proiectul aparține Statului Major al Forțelor Terestre Române, cu...
„Suntem în fața unui test istoric”, spune Klaus Iohannis despre războiul din Ucraina, în timpul discursului ținut la Reuniunea Liderilor de la München. El face un apel la unitate în fața liderilor NATO, informează Mediafax.
„Prezența dumneavoastră la București evidențiază...
Ministerul Afacerilor Externe salută aniversarea astăzi, 21 noiembrie 2022, a 20 de ani de la primirea, de către România, a invitației de aderare la Alianța Nord-Atlantică, la Summitul NATO de la Praga.
În acest context simbolic, săptămâna viitoare ministrul afacerilor...
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.