Prezent în fruntea unei delegaţii din Râmnicu Vâlcea, în perioada 4 – 7 noiembrie, în oraşul Dura din Palestina, primarul Mircia Gutău a semnat cu această ocazie un Acord de înfrăţire cu omologul său, Ahmed A.H. Swaitti.
La ceremonia de...
Marţi dimineaţă, la sediul Primăriei municipiului a avut loc o întâlnire între delegaţia oraşului Dura, condusă de primarul Ahmed A.H. Swaitti şi de ambasadorul Statului Palestina la Bucureşti, ES Fuad Karim Saliba Kokaly, prezentă la Râmnicu Vâlcea cu ocazia...
Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, și președintele Consiliului Raional Cimișlia, Iovu Bivol, au semnat miercuri, în plenul ședinței CJ, acordul de înfrățire între cele două unități teritorial-administrative.
Evenimentul a fost precedat de o întâlnire între conducerile celor două...
Cu ocazia vizitei efectuată de o delegaţie din Râmnicu Vâlcea în oraşul Agios Nikolaos din Creta – Grecia, în data de 23 septembrie s-a semnat un document privind înfrăţirea cu municipiul Râmnicu Vâlcea de către primarul Mircia Gutău şi...
Conducerea Consiliului Judeţean Gorj a semnat săptămâna trecută un Acord de Înfrăţire cu raionul Sîngerei din Republica Moldova. Delegația oficială ce a reprezentat județul Gorj a fost alcătuită din vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Ciprian Florescu și Ovidiu Popescu, consilier...
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.