BOSTINARU

Boștinaru: Parlamentul European a adoptat linia directoare pentru Politica de Coeziune din perioada 2021-2027

Eurodeputatul PSD Victor Boștinaru, vicepreședintele Grupului S&D pentru politică externă și membru al Comisiei pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European (REGI), a salutat adoptarea de către Comisia REGI a raportului privind noul regulament al Fondului European de Dezvoltare Regională și al...

Eurodeputatul PSD Victor Boștinaru: „Respectați imediat – odată și pentru totdeauna – acordul de încetare a focului”

Parlamentul European, reunit în această săptămână la Strasbourg, a abordat în plen situația deteriorată din Ucraina. Vorbind în numele social-democraților europeni, eurodeputatul PSD Victor Boștinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a reiterat nevoia respectării Acordurilor...

Victor Boştinaru: UE trebuie să dea dovadă de pragmatism în ceea ce priveşte prevederile protocolului de acces al Chinei la Organizaţia Mondială a Comerţului

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a subliniat în plenul Parlamentului European, faptul că UE trebuie să fie pragmatică în ceea ce priveşte prevederile protocolului de acces al Chinei la Organizaţia Mondială...
- Advertisement -spot_img

Latest News

Adolescent de 16 ani din Craiova, arestat pentru tâlhărie și agresarea unor martori cu spray lacrimogen

Adolescent de 16 ani din Craiova, arestat pentru tâlhărie și agresarea unor martori cu spray lacrimogen Un tânăr de 16...
- Advertisement -spot_img