Dolj: Un pescar s-a electrocutat cu undita și a murit pe loc!

La data de 21 iunie a.c., ora 13.55, polițiștii din

cadrul Secției 4 Poliție Rurală Coșoveni au fost

sesizați de o femeie, din comuna Malu Mare, cu

privire la faptul că un bărbat s-a electrocutat în timp ce se afla la iazul din localitate.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit că bărbatul de 36 de ani, din comuna

Teasc, se afla la pescuit, la iazul din comuna Malu Mare, iar când a intenționat să arunce undița în

baltă, s-ar fi produs un arc electric cu cablurile de tensiune de deasupra sa, acesta electrocutându-se.

Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare

efectuate de către cadrele medicale prezente la fața locului, a fost declarat decesul bărbatului.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă

iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

La finalizarea cercetărilor va fi propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.

Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize

medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.