O tânără, de 22 de ani, din comuna Bratovoești, a fiost depistată la volan fără a poseda permis de conducere.
Tot seara trecută, ora 19.30, polițiștii Secției nr.4 Poliție Rurală Coșoveni au depistat o tânără, de 22 de ani, din comuna Bratovoești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Stațiunea Victoria.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că aceasta nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule, autoturismul condus fiindu-i încredințat de soțul său, un tânăr, de 24 de ani, pasager în autoturism.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere.”

















