Un șofer pericol public a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii doljeni și s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins în timp ce conducea prin Unirea deși nu are permis de conducere și, în plus, era beat criță.
Ieri, 30 septembrie, polițiști din cadrul Poliţiei municipiului Calafat au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat de 46 de ani, din comuna Unirea, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducere unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În fapt, în seara zilei de 28 septembrie a.c., ora 21.45, polițiștii l-au depistat pe bărbat în
timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice din comuna Unirea.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru
nicio categorie de autovehicule. De asemenea, a fost testat cu aparatul etilotest, care a
indicat un rezultat de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice
necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul analizelor de laborator indicând o
îmbibație alcoolică de 2,18 g/l alcool pur în sânge.
În urma cercetărilor efectuate și probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului
de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, bărbatul a fost reținut de
polițiști, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din
cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.