Titus Corlățean a transmis luni dimineata, că proiectul său de înnoire profundă a PSD nu este, din păcate, fezabil, anunțând că își încheie, după 24 de ani, parcursul în partid.

„Proiectul nostru de înnoire profundă a PSD nu este din păcate fezabil. Am intrat în această competiție cu convingerea că putem schimba lucrurile, că putem construi o echipă serioasă, profesionistă, capabilă să redea speranța acestui partid. Dar realitatea e alta. PSD a devenit un spațiu dominat de tranzacții, frici și calcule personale. Nu mai există curaj, dezbatere reală sau dorință de reformă. Am întâlnit mulți colegi care mi-au dat dreptate, dar prea puțini au fost dispuși să se implice deschis. Mulțumesc în mod special, în acest context, mai ales colegilor mei Robert Cazanciuc și Constantin Toma, deși au mai fost și alții, pe care am evitat însă să îi expun, pentru a evita anumite repercusiuni”, a scris acesta pe Facebook.

Corlatean sustine ca PSD-ul nu mai are o viață politică democratică, vie în partid și asta înseamnă moartea politică a unui partid

„Este o concluzie tristă care arată că, din păcate, PSD-ul nu mai are o viață politică

democratică, vie în partid și asta înseamnă moartea politică a unui partid. Închei, practic un

ciclu de 24 de ani în politică. Întotdeauna în PSD, la bine și la greu. Nu regret existența

mea în Partidul Social Democrat, în toți acești ani.

Ținem legătura și sperăm să fie mai bine pentru România în următorii ani, deși direcția așa

cum o văd eu în clipa de față, cel puțin în PSD, este mai degrabă descurajantă”, a mai

adaugat Corlatean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.