Fotbalul românesc în lacrimi: a murit Mircea Lucescu! Legendarul antrenor Mircea Lucescu s-a stins din viață marți seară, potrivit unor surse medicale citate de G4Media.
Ulterior, vestea a fost confirmată oficial de Spitalul Universitar de Urgență București, prin următorul...
Sfârșit de capitol pentru Mircea Lucescu la națională: „Dragostea pentru România a fost fără margini”
Mircea Lucescu și-a încheiat oficial mandatul de selecționer al echipei naționale a României, anunță Federația Română de Fotbal. După o perioadă plină de provocări și...
Acţionarul Mihai Rotaru a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că Mirel Rădoi a decis să plece de la conducerea tehnică a echipei Universitatea Craiova.
”Mirel Rădoi şi-a luat aseară La revedere de la jucători. Am avut o discuţie până...
Antrenorul Emeric Ienei a murit miercuri la vârsta de 88 de ani. informează FRF.
Emeric Ienei a fost antrenorul care a reușit să readucă România la un Campionat Mondial după două decenii, în Italia, în 1990, și cel care, cu...
În acest sfârșit de săptămână, Stadionul Nicolae Mărășescu din Craiova găzduiește întrecerile din cadrul celei de-a a 70-a ediții a Campionatelor Internaționale de Atletism ale României, competiție organizată de Federația Română de Atletism în parteneriat cu Primăria Craiova.
Ca și...
Universitatea Craiova, reprezentată de Răzvan Puiu, a dovedit că este cea mai bună echipă de EA SPORTS FC™ 25 în cadrul eSuperligii, liga oficială de esports afiliată Superligii de fotbal a României.
De-a lungul a celor 15 etape din sezonul...
Craiova se pregătește să găzduiască, din nou, un eveniment sportiv de o importanță majoră pentru tenisul românesc. În perioada 31 ianuarie - 1 februarie 2025, echipa națională de tenis a României va disputa un meci crucial în play-off-ul Grupei...
România a obținut două medalii de argint în a doua zi a finalelor la canotaj din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, în probele de dublu rame feminin (W2-) și dublu vâsle feminin categorie ușoară (LW2x).
Federația Română de...
S-a aflat cum a fost convins Mircea Lucescu să vină la echipa naţională. potrivit sportbull.ro.
Răzvan Burleanu a fost refuzat de Gică Hagi, dar l-a convins pe Mircea Lucescu să vină la naţională.
Cum a fost convins Mircea Lucescu să vină la...
Nationala României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a terminat la egalitate...
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.