DEZVOLTARE RURALA

Bani europeni pentru participarea pentru prima dată la schemele de calitate

Agenţia pentru Finanţarea Investițiilor Rurale anunță deschiderea sesiunii de primire a proiectelor pentru participarea pentru prima dată la schemele de calitate europene, începând din data de 2 august 2018. Finanțarea proiectelor se asigură prin Submăsura 3.1 „Sprijin pentru...

Semnătură electronică pentru solicitarea fondurilor europene acordate prin PNDR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale pune la dispoziţia solicitanților de fonduri nerambursabile acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) posibilitatea utilizării semnăturii electronice la depunerea cererilor de finanțare. Astfel, începând cu data de 1 august 2018, solicitanții care...

 Peste 62 de milioane de euro pentru fermele mici şi tinerii fermieri 

Peste 62 de milioane de euro pentru fermele mici şi tinerii fermieri, incepand cu 1 august 2018. Fondurile totale disponibile pentru sesiunea din acest an prin submăsura 6.1 'Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri' şi 6.3 'Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici'...

PNDL: Peste 12.000 de obiective de investiţii, finanţate până pe 15 iulie 2018

Ministerul Dezvoltarii anunta ca au fost realizate, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (etapele I şi II),  pana pe 15 iullie, peste 12.000 de obiective de investiţii, în valoare totală de 47 de miliarde de lei. Dintre acestea, 4.360 sunt proiecte...

AFIR a publicat versiunile finale ale Ghidului solicitantului pentru investiții agricole finanțate prin PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunile finale ale Ghidurilor solicitantului pentru finanțarea investițiilor agricole din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), respectiv pentru instalarea tinerilor fermieri (submăsura 6.1) și pentru dezvoltarea fermelor...

AFIR: Cazierul judiciar al solicitantilor PNDR nu trebuie sa contina sancţiuni economico-financiare

 Agenția pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale recomandă solicitanţilor Programului Național de Dezvoltare Rurală să acorde o atenţie sporită la întocmirea documentaţiei obligatorii pentru depunerea cererilor de finanţare în sesiunile care vor fi lansate anul aceasta.   „În acest moment, ne pregătim să...

Gorj: Conferinţa Regională PNDR a ajuns la Târgu Jiu

Directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Adrian Chesnoiu, a participat la Conferinţa Regională PNDR organizată de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale azi, 9 iulie 2018, la Târgu Jiu pentru informarea fermierilor, a antreprenorilor şi a reprezentanţilor...

Contractele de achiziții private pentru utilajele agricole prin PNDR trebuie să aibă termene clare de livrare

 AFIR recomandă beneficiarilor Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 ( PNDR 2020) o atenţie sporită la încheierea şi semnarea contractelor cu furnizorii de echipamente, utilaje și maşini agricole specializate. „În urma semnalelor primite de la beneficiarii noştri am...

Telemeaua de Sibiu, sub protectie naționala

Telemeaua de Sibiu primeste protecția națională a sistemelor din domeniul calității conform legislației europene și naționale. Începând cu data de 7 iunie 2018 produsul ”Telemea de Sibiu” a primit protecția națională a sistemelor din domeniul calității conform legislației europene și naționale....

AFIR: Intâlniri de lucru cu potenţialii beneficiari ai submăsurilor 6.1 şi 6.3 la nivel regional și județean

AFIR organizeaza intâlniri de lucru cu potenţialii beneficiari ai submăsurilor 6.1 şi 6.3 la nivel regional și județean Centrele Regionale şi Oficiile Judeţene ale Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) vor organiza în perioada imediat următoare întâlniri de lucru cu...
- Advertisement -spot_img

Latest News

Afacere cu droguri pe rețelele de socializare: Un craiovean a fost arestat

Afacere cu droguri pe rețelele de socializare: Un craiovean a fost arestat Polițiștii din cadrul Brigada de Combatere a Criminalității...
- Advertisement -spot_img