„Cultura țestului în Oltenia“, primul pas către patrimoniul UNESCO

„Cultura țestului în Oltenia“, primul pas către patrimoniul UNESCO

Un amplu proiect cultural, destinat să asigure fundamentul pentru înscrierea tehnicilor tradiționale de realizare a țestului în Lista patrimoniului imaterial UNESCO, a fost lansat miercuri de Consiliul Județean Dolj, prin intermediul a două instituții reprezentative din subordine – Centrul Județean de Cultură și Artă (CJCA) și Muzeul Olteniei Craiova.

Intitulată „Cultura țestului în Oltenia“, inițiativa include cercetarea și realizarea documentației științifice necesare pentru recunoașterea oficială la nivel național, în primă etapă, precum și un complex program multianual, cu o paletă largă de activități de educare, promovare și revitalizare, vizând atât aspecte privind realizarea și utilizarea țestului, cât și elemente emblematice ale gastronomiei tradiționale din regiune.

Parteneri importanți, care s-au raliat deja demersului, sunt Liceul de Industrie Alimentară Craiova, care va integra folosirea țestului în programe educative, laboratoare și ateliere practice de preparare a produselor tradiționale, și Asociația „Curaj Înainte“, în portofoliul căreia se regăsesc proiecte relevante în susținerea și promovarea gastronomiei și a culturii culinare.

„Vorbim despre un proiect de anvergură, pe care Centrul Județean de Cultură și Artă și Muzeul Olteniei Craiova ni l-au propus recent, împreună cu partenerii din Asociația «Curaj Înainte». De altfel, inițiativele pe care le-am derulat de-a lungul timpului au însemnat mai mult decât să readucem în lumină monumente istorice și să creăm noi instituții de cultură sau obiective atractive – au însemnat inclusiv promovarea la nivel internațional a unor elemente de identitate culturală.

Astăzi, una dintre cele mai vechi metode de preparare a pâinii în gospodăriile din Oltenia își începe drumul spre galeria în care deja se regăsesc ceramica de Horezu, ritualul Călușului, păstrat viu prin grija colegilor de la CJCA Dolj, sau arta realizării iei românești, înscrisă în patrimoniul UNESCO și prin eforturile specialiștilor de la Muzeul Olteniei

Mai mult, am deschis o relație de colaborare cu Ministerul Culturii și Institutul Național al Patrimoniului, în susținerea demersurilor de introducere a culelor oltenești în Patrimoniul Mondial UNESCO, după ce le-am restaurat și repus în valoare pe cele din comunele Brabova și Cernătești, cu ajutorul fondurilor europene.

Tot ca parte a eforturilor de a promova aceste monumente istorice de interes național, am conturat în jurul lor manifestări artistice care atrag un public larg, evenimente precum Festivalul de Muzică Tradițională Brabova și un festival de film, la Cernătești.

Pâinea coaptă în țest, pe care încă o regăsim în comunitățile din Dolj, acest întreg ansamblu de procedee și obiceiuri formează un alt reper identitar important, pe care considerăm că suntem datori să îl predăm către generațiile viitoare.

Îi mulțumesc doamnei dr. Ioana Baskerville pentru întreaga susținere oferită, colegilor de la Centrul Județean de Cultură și Artă și Muzeul Olteniei Craiova pentru implicare și le mulțumesc partenerilor noștri și tuturor celor care ni se vor alătura în promovare, sprijinind acțiunile prin care ne-am propus să purtăm pâinea în țest, făcută după rețetele din regiune, cu gustul și aroma ei inconfundabile, pe tot cuprinsul țării.“

Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj

La conferința de presă organizată cu ocazia prezentării programului „Cultura țestului în

Oltenia“ au mai participat președinta Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului

Cultural Imaterial, totodată expert acreditat UNESCO pentru acest domeniu, dr. Ioana

Baskerville, managerii Centrului Județean de Cultură și Artă Dolj și Muzeului Olteniei

Craiova, Mirabela Gagiu, respectiv Florin Ridiche, precum și reprezentantul Asociației „Curaj

Înainte“, Cosmin Dragomir, jurnalist specializat în gastronomie. De asemenea, la eveniment

au fost prezenți vicepreședintele CJ Dolj Antonie Solomon și administratorul public al

județului, Cosmin Durle.

Inițiativa de mare complexitate lansată sub genericul „Cultura țestului în Oltenia“ vizează,

în prima etapă, înscrierea tehnicilor tradiționale de realizare a țesturilor în Lista elementelor

vii din Registrul Național al Patrimoniului Cultural Imaterial.

În acest sens, au fost deja parcurși pași semnificativi, la nivelul instituțiilor culturale

implicate fiind constituit colectivul de muzeografi, cercetători și etnografi care elaborează

documentația. Echipa a demarat cercetarea în teren, în zone în care se regăsesc artizani

care păstrează viu acest meșteșug, precum Brabova, Bârca, Rast, Argetoaia, Cernătești sau

Grecești. Activitatea va continua, în lunile august – septembrie, nu doar în localități din

Dolj, ci și din celelalte județe ale Olteniei, fiind derulate interviuri, realizate filme

documentare și colectate informații din trecut.

În paralel, componenta de conștientizare, educare și mediatizare a programului multianual

va asigura prin acțiuni diversificate – demonstrații culinare, ateliere interactive, școli

tematice de vară, conferințe, concursuri sau expoziții itinerante – promovarea țestului la

nivel național, venind în susținerea selectării acestuia ca propunere a României către

UNESCO, în vederea înscrierii în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al

umanității.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.