Razie a polițiștilor de la Transporturi în zona Aeroportului Craiova: amenzi de peste 19.000 de lei.
Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Aeriene Craiova, împreună cu specialiști ai Registrului Auto Român Craiova, au desfășurat ieri, 26 mai, o amplă acțiune în proximitatea Aeroportului Internațional Craiova.
Activitățile au avut ca principal obiectiv prevenirea
faptelor antisociale în zona aeroportului, dar și
reducerea riscului de producere a accidentelor
rutiere cauzate de deficiențe tehnice ale
autovehiculelor utilizate pentru transport de
persoane, în regim taxi, transport alternativ sau
rent-a-car.
În cadrul verificărilor, oamenii legii au legitimat 64 de persoane și au controlat 25 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 17 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 19.000 de lei.
Totodată, au fost retrase trei certificate de
înmatriculare și un set de plăcuțe cu numărul de
înmatriculare.
Printre cazurile depistate de polițiști se numără cel
al unui bărbat de 54 de ani, din municipiul Craiova,
care conducea o autoutilitară cu elemente de
caroserie degradate și defecțiuni majore la frâna
de staționare.
Acesta a fost sancționat cu amendă în valoare de
607,5 lei, fiind dispusă și măsura reținerii
certificatului de înmatriculare.
De asemenea, un bărbat din comuna Cârcea a
refuzat efectuarea controlului tehnic solicitat de i
nspectorii RAR, fiind sancționat contravențional cu
amendă de 4.050 de lei.
Acțiunea face parte din activitățile desfășurate
constant de polițiști pentru creșterea gradului de
siguranță rutieră și prevenirea incidentelor în zona
aeroportuară.













