Amenzi și dosar penal în urma unei acțiuni desfășurate la Aeroportul Craiova

Amenzi și dosar penal în urma unei acțiuni desfășurate la Aeroportul Craiova. Ieri, 18 mai, în intervalul orar 11.00–13.00, polițiștii Biroului de Poliție Transporturi Aeriene Craiova, împreună cu specialiști ai Registrului Auto Român, au desfășurat o acțiune în zona Aeroportului Internațional Craiova.

Activitatea a avut ca principal scop prevenirea faptelor antisociale în proximitatea aeroportului, precum și reducerea riscului producerii accidentelor rutiere cauzate de deficiențe tehnice ale autovehiculelor.

Verificările au vizat atât autoturisme aparținând firmelor de taxi, transport alternativ și rent-a-car, cât și alți participanți la trafic.

În cadrul controalelor, au fost legitimate aproximativ 52 de persoane și verificate circa 20 de autovehicule.

Amenzi și dosar penal în urma unei acțiuni desfășurate la Aeroportul Craiova

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 5.000 de lei.

Totodată, au fost retrase două certificate de înmatriculare și reținut un permis de conducere.

Printre cazurile constatate se numără cel al unui bărbat de 59 de ani, din comuna Coșoveni, depistat în timp ce conducea o

autoutilitară cu numere de înmatriculare false. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru punerea în circulație sau

conducerea unui vehicul neînmatriculat.

De asemenea, un bărbat de 35 de ani, din orașul Balș, județul Olt, a refuzat efectuarea controlului tehnic al autovehiculului de

către inspectorii RAR. Acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 4.050 de lei.

Reprezentanții poliției au transmis că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea gradului de

siguranță în zona Aeroportului Internațional Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.