Tânăr din Craiova, reținut pentru furt din supermarket. Un tânăr de 25 de ani, din municipiul Craiova, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Craiova, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
Potrivit oamenilor legii, incidentul a avut loc în seara zilei de 8 mai 2026, în jurul orei 20.45, când agentul de pază al unui
supermarket din Craiova a sesizat poliția cu privire la faptul că o persoană ar fi încercat să sustragă produse din incinta
magazinului.
La fața locului, polițiștii au stabilit că tânărul ar fi încercat să părăsească supermarketul fără să achite produse alimentare și
băuturi în valoare totală de 2.648 de lei.
În urma cercetărilor și a probatoriului administrat, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă
Judecătoria Craiova, oamenii legii au dispus, ieri, 13 mai, măsura reținerii pentru 24 de ore.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, urmând ca
astăzi să fie prezentat procurorilor cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.













