Accident rutier în Dolj: șofer băut, rănit după coliziunea cu un TIR!

Accident rutier în Dolj: șofer băut, rănit după coliziunea cu un TIR! Un bărbat de 47 de ani, din municipiul Băilești, este cercetat penal după ce a provocat un accident rutier pe DN 56, în afara localității Maglavit, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Potrivit informațiilor transmise de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Calafat, incidentul a avut loc seara trecută, în jurul

orei 23:50. Din primele cercetări efectuate la fața locului, oamenii legii au stabilit că bărbatul, aflat la volanul unui autoturism și

circulând din direcția Calafat către Craiova, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un ansamblu de

vehicule (TIR), condus de un cetățean străin.

În urma impactului, șoferul a fost rănit și a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a refuzat

recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre

biologice, cercetările fiind în desfășurare pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.